Unde e Regina?

Am zis că ma întorc la dragostea mea dintâi.  Şi încet-încet parcă revenisem. Nu chiar în fiecare zi, dar…oricum. Mi se făcuse şi dor. Un dor din ala care nu-ţi dă pace şi iti tot răscoleşte fiecare colţişor al minţii. Şi gândurile parcă îmi tot dădeau târcoale, parcă tot mai mulţi “de ce” apăreau… Şi parcă mă apucase regretul că am lăsat-o abandonată, uitată şi o tot dam cu conjugări de verbe la timpul trecut, cu cafele aburinde şi innecate dimineaţa de la etajul 7… şi parcă mă ucideam personal, în fiecare zi, şi căutam răspunsuri fără întrebări… dar nu le găseam…

Acum, zilelele sunt mai pline. Sunt mai multe surprize-surprize pe scena politică. Mă c-am omoară actorii că joacă roluri ieftine şi uneori chiar disperate. Disperate pentru că ba li se suflă un fotoliu moale şi cald de sub nas. Ba nu ştiu ce vor şi nu au obiective concrete. Atunci scena si actorii se transformă în piese de joc şi o tabla de şah. Mai grav e că survin nişte mutări, chiar penibile, pe această tablă. Pilonii care până mai ieri erau simpli soldaţi, cu o valoare scăzută fac nişte mutări destul de spectaculoase. Aceasta se întîmplă dintr-o simplă miscare, ca şi cum ai clipi odată din genele adânc rimelate.

Unul din turnuri pare să facă efectul, dar e o iluzie. Dar nu iluzii din cele ale lui Honore de Balsac. S epare că cel mai important pe actuala tablă de şah e jocul nebunului. Face mişcări, apropieri, indepărtari, sărituri, chiar nebunii, uneori disparitii şi mult spectacol. Poate are nevoie de consultatia medicului psihiatru. Mai ales că deputaţii au nevoie de un certificat de la psihiatrie. Asta nu pentru că ar fi nebuni, dar…pentru orice eventualitate…dar cel mai grav e că nebunul cât e el de nebun câştigă în putere spre sfârşitul jocului.

De aceea, trebuie de găsit o Regină. Dar unde s-a ascuns?

P.S. dragostea mea este politica